Localitatea din România unde ridicarea gunoiului e gratuită
Deși se spune că nimic nu e gratis în lumea asta, o localitate din Alba reprezintă excepția de la regulă. În Zlatna, taxa de colectare a deșeurilor a fost desființată după ce au fost eliminate cheltuielile de transport.
Firma colectează neselectiv din toate satele și face ulterior o selecție între umed și uscat. Apoi, deșeul uscat îl brichetează și îl transportă la fabricile de ciment, ca și combustibil cu putere calorică mare.
”Firma aduce gunoiul în stația de sortare de la Valea Mică, proprietatea Primăriei Zlatna, pe care am concesionat-o până când se stabilește operatorul pentru noua haldă de gunoi de la Galda. Acolo mai aduce o instalație cu care face o sortare. Mai mult de 50 la sută din gunoi îl brichetează și îl cară la Turda, la fabrica de ciment. Restul îl duce la gropi de gunoi autorizate”, a explicat primarul din Zlatna, Silviu Ponoran, citat de zlatnainfo.ro.
Potrivit edilului, firma plătește o redevență Primăriei și va presta serviciile până la intrarea în funcțiune a noului operator de salubritate de la Galda.
Măsura vine după ce, chiar la începutul anului, tarifele pentru salubrizare în Zlatna se majoraseră de la 7,45 lei/persoană/lună la 8,50 lei/persoană/lună, ca urmare a creşterii cheltuielilor cu depozitarea finală a deşeurilor şi a cheltuielilor de transport. Asta deoarece toate deşeurile colectate din Zlatna erau transportate tocmai în judeţul Harghita.