Lucrări de reabilitare şi modernizare pe drumul de la Aghireş spre judeţul Sălaj
Consiliul Județean Cluj a demarat lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean DJ 108N (DJ 108C) Aghireş – limită cu judeţul Sălaj, în cadrul unui proiect care vizează un tronson în lungime de 2,8 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 2+800.
Lucrările presupun intervenția pe toată lungimea sectorului vizat, începând de la fundaţia drumului şi încheind cu două straturi de asfalt, binder şi strat de uzură, cu inserţie de material geocompozit antifisură.
„Importanța acestor lucrări e dată de faptul că drumul ce face obiectul investiției asigură legătura directă între judeţele Cluj şi Sălaj, cu efecte pozitive în ceea ce privește dezvoltarea economico-socială la nivel regional”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
De asemenea, proiectul prevede şi realizarea de acostamente, şanţuri, rigole şi podeţe, racordări cu drumurile laterale, accese la proprietăţi, investiția urmând să se finalizeze prin realizarea de marcaje şi semnalizare rutieră.
În această fază, lucrările vizează sistemul rutier, prin aşternerea unui strat de piatră în grosime de minim 12 centimetri, în vederea aşternerii straturilor de asfalt.